Atunci când vorbim despre vise cu cei din jurul nostru, putem auzi des afirmația: ”eu nu visez”. Ei bine, studiile arată că majoritatea oamenilor visează. Chiar și cei care au suferit leziuni cerebrale grave. Până și animalele visează, iar cei care avem animale de companie am fost de nenumărate ori martori la trăirile lor din timpul somnului.
Luând în considerare cele spuse mai sus, mai corectă ar fi formularea: ”nu îmi amintesc că visez”, ceea ce duce discuția întru cu totul altă direcție.
Acest fenomen, de a nu ne aminti ce visăm, este numit seceta de vise (dream drought) și este foarte întâlnit în societatea modernă. Fiecare dintre noi ne-am confruntat cu această situație pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp și ea poate avea diverse cauze, însă, din punctul meu de vedere, cea mai importantă este, și toate celelalte derivă din ea, dorința visătorului, conștientă sau inconștientă, de a NU-și aminti visele.
De ce ar dori cineva să NU își amintească visele?
Unul dintre motivele pentru care decidem să NU ne mai amintim este pentru că visele reflectă adevărul. Și dacă noi NU vrem să privim în față acel adevăr reflectat de visele noastre, fie că e vorba despre aspecte din noi rănite sau reprimate, de situații prin care am trecut sau trecem și care necesită rezolvare, de relațiile noastre, de darurile pe care le purtăm, despre starea de sănătate, comunicarea cu cei plecați dintre noi, sau chiar un posibil viitor care ni se arată în vis, atunci putem decide la un anumit nivel, conștient sau nu, să ne închidem față de vise. Să nu mai avem deschidere înspre ele. Și atunci se poate să nu ni le mai amintim.
Din nefericire, tot în acest mod au luat naștere și s-au perpetuat teorii incomplete, limitate despre vise, teorii la care au aderat și aderă și azi o mulțime de oameni. Una dintre ele este teoria freudiană conform căreia visele sunt o expresie exclusivă a pulsiunilor sexuale reprimate. Tragica ironie a sorții a făcut ca Freud, deși a cercetat intens celebrul vis cu Irma, a ajuns să moară tocmai de afecțiunea care i s-a arătat în vis cu mulți ani înainte ca ea să se manifeste în planul fizic, dar pe care el a ratat să o ia în considerare, tocmai pentru că, om de știință convins, s-a îndepărtat complet de abordarea culturilor arhaice despre vise, prin urmare nu credea în funcția precognitivă a viselor, în caracteristica lor divinatorie și a continuat să interpreteze acel vis exclusiv prin metoda de interpretare creată de el, și neluând în considerare faptul că s-ar putea ca Irma, pacienta cu pricina, să reprezinte de fapt chiar un aspect din el din viitor.
Datorită teoriei sale înguste despre semnificația viselor, Freud încerca să potrivească interpretarea acestora în paradigma lui, chiar dacă în felul acesta complica semnificația visului și se îndepărta de esența lui, prin urmare de adevărul conținut acolo.
De multe ori, la fel facem și noi oamenii. Ne construim diverse teorii despre viață și ariile aferente ei, și când ne confruntăm cu posibilitatea ca acele teorii să fie provocate pentru a fi extinse, actualizate și uneori chiar dizolvate, intrăm pe negare și facem tot posibilul, fie să rămânem compatibili cu mediul, situația ori persoana, fie încercăm să forțăm exteriorul să rămână compatibil cu noi și ceea ce am construit cu atâta efort și determinare.
Visele reprezintă oglinzi fidele ale zonelor noastre de necesitate și interes, adică prin ele ni se arată, de la nivel de suflet, ceea ce ne împovărează și nu este în aliniere cu adevărul mai înalt, de aceea, de multe ori, atunci când refuzăm să primim un mesaj repetitiv în viața de veghe, acesta va fi reflectat în vis sub formă de coșmaruri, într-un mod evident, mult mai intens. Nu e de mirare dacă în momentul în care începem să avem parte coșmaruri recurente ajungem să ne dorim să nu mai visăm.
Oricum o dăm, soluția nu este îngroparea capului în nisip sau fuga, ci curajul de a privi în față acel adevăr, oricât de dureros și inconfortabil ar fi acesta și a lua măsurile necesare. Aceasta este singura cale spre maturizare și evoluție.
De ce mi-aș dori să îmi amintesc visele?
Plecând de la o nevoie psihologică de bază a aspectului nostru uman, și anume nevoia de conectare, am ajuns să construim, și prin urmare trăim într-o societate în care este încurajată minciuna, sub diverse aspecte. Ca să fim acceptați, suntem educați de mici să ne ajustăm, să ne potrivim, să facem să fie bine.
Adevărul e că ADEVĂRUL nu este deloc pe placul nostru. Îmi amintesc de un film la care m-am uitat înainte de sărbători, Un Băiat numit Crăciun, în care apare un personaj neașteptat, Spiridușa Adevărului. În căutare de cărți pentru fiul meu, am dat chiar peste cartea cu acest personaj, Spiridușa Adevărului, scrisă de Matt Haig, același autor care a scris și cartea cu același nume, pe baza căreia s-a ecranizat filmul de mai sus. Fiind într-o etapă în care noi lucram cu Alex fix pe acest aspect, al încurajării lui să spună adevărul chiar dacă se va confrunta cu un refuz, am considerat cartea Spiridușa Adevărului numai potrivită pentru un cadou, așa că am dat comada la Moș.
O să pun aici câteva rânduri care mi-au ridicat niște semne de întrebare:
”Spiridușa Adevărului e tristă, fiincă ea nu face furori,precum cei treizeci și opt de frați sau cele nouăsprezece surori…(care aveau alte abilități)Când era ea mică, mătușa Julia a făcut o vrajă:-De azi vei spune numai adevărul, dragă.Să fie Spiridușa Adevărului – iată blestemul ei,să spună adevărul, chiar de ar ieși scântei.Închipuiți-vă!”
Am devorat cartea, împreună cu copilul, și dincolo de umorul regăsit în versuri, autorul a punctat foarte exact condiția de singuratici (asta până își găsesc persoanele care le apreciază darul) a celor care au curajul să trăiască precum Spiridușa.
Așadar, închipuie-ți cum ar fi să le oferim copiilor exemplul de a crește și trăi în spiritul acesta? Să-i încurajăm nu doar să spună, dar să și accepte adevărul celorlați, chiar dacă e diferit de al lor. Să își antreneze încă din copilărie capacitatea de a primi și de a privi în față ce nu este convenabil. Este un vis care recunosc că mi-ar plăcea să se împlinească.
Revenind la subiectul viselor și plecând de la premisa că tot mai mulți oameni sunt chemați din interiorul lor să trăiască în autenticitate și adevărul dictat de suflet, tot mai mulți oameni vor simți să se lase călăuziți de visele lor. Nu știu dacă aș putea să o formulez într-un mod mai simplu și mai clar de atât, precum o spune Robert Moss în cartea sa, ”Istoria secretă a visului”, însă,
“A visa este de importanță vitală în viața oamenilor și joacă un rol principal în supraviețuirea și evoluția noastră, în orice act creativ din orice domeniu și, pur și simplu în rezolvarea oricăror situații.” – Robert Moss
Așadar, a ne aminti visele și a ne conecta cu ele este o practică, pe cât de necesară pe atât de distractivă, din moment ce ne oferă ghidare personalizată în orice domeniu de activitate și sferă a vieții noastre ne dorim, dar mai ales ne arată cum să trăim în armonie cu interiorul și exteriorul.
Îți doresc să ai curajul de a-ți urma adevărul așa cum ți se revelează prin vise, și de a ți-l exprima!
Cu drag, Ioana!
No responses yet