Unul dintre motivele pentru care decidem că nu mai vrem să ne amintim este pentru că visele reflectă adevărul. Și dacă noi NU vrem să privim în față acel adevăr reflectat de visele noastre, fie că e vorba despre aspecte din noi rănite sau reprimate, de situații prin care am trecut sau trecem și necesită rezolvare, de relațiile noastre, de darurile pe care le purtăm, despre starea de sănătate, comunicarea cu cei plecați dintre noi, sau chiar un posibil viitor care ni se arată în vis, atunci putem decide la un anumit nivel, conștient sau nu, să ne închidem față de vise. Să nu mai avem deschidere înspre ele. Și atunci se poate să nu ni le mai amintim.

Din nefericire, tot în acest mod au luat naștere și s-au perpetuat teorii incomplete, limitate despre vise, teorii la care au aderat și aderă și azi mii, zeci de mii sau chiar milioane de oameni. Una dintr ele este teoria freudiană conform căreia visele sunt o expresie exclusivă a pulsiunilor sexuale reprimate. Tragica ironie a sorții a făcut ca Freud, deși a cercetat intens celebrul vis cu Irma, a ajuns să moară tocmai de afecțiunea care i s-a arătat în vis cu mulți ani înainte ca ea să se manifeste în planul fizic, dar pe care el a ratat să o ia în considerare, tocmai pentru că, om de știință convins, s-a îndepărtat complet de abordarea culturilor arhaice despre vise, prin urmare nu credea în funcția precognitivă a viselor, în caracteristica lor divinatorie și a continuat să interpreteze acel vis exclusiv prin metoda de interpretare creată de el, și neluând în considerare faptul că s-ar putea ca Irma, pacienta cu pricina, să reprezinte de fapt chiar un aspect din el din viitor.

Datorită teoriei sale înguste despre semnificația viselor, Freud încerca să potrivească interpretarea acestora în paradigma lui, chiar dacă în felul acesta complica semnificația visului și se îndepărta de esența lui, prin urmare de adevărul conținut acolo.

De multe ori, la fel facem și noi oamenii. Ne construim diverse teorii despre viață și ariile aferente ei, și când ne confruntăm cu posibilitatea ca acele teorii să fie provocate pentru a fi extinse, actualizate și uneori chiar dizolvate, intrăm pe negare și facem tot posibilul, fie să rămânem compatibili cu mediul, situația ori persoana, fie încercăm să forțăm exteriorul să rămână compatibil cu noi și ceea ce am construit cu atâta efort și determinare.

Visele reprezintă oglinzi fidele ale zonelor noastre de necesitate și interes, adică prin ele ni se arată, de la nivel de suflet ceea ce ne împovărează și nu e în aliniere cu adevărul mai înalt, de aceea, de multe ori, atunci când refuzăm să primim un mesaj repetitiv în viața de veghe, acesta va fi reflectat în vis sub formă de coșmaruri, într-un mod evident, mult mai intens. Nu e de mirare dacă în momentul în care începem să avem parte coșmaruri recurente ajungem să ne dorim să nu mai visăm.

Oricum o dăm, soluția nu este îngroparea capului în nisip sau fuga, ci curajul de a privi în față acel adevăr, oricât de dureros și inconfortabil ar fi acesta și a lua măsurile necesare. Aceasta este singura cale spre maturizare și evoluție.

Plecând de la o nevoie psihologică de bază a aspectului nostru uman, și anume nevoia de conectare, am ajuns să construim și prin urmare trăim într-o societate în care este încurajată minciuna sub diverse aspecte. Ca să fim acceptați, suntem educați de mici să ne ajustăm, să ne potrivim, să facem să fie bine.

Adevărul e că ADEVĂRUL nu este deloc pe placul nostru. Îmi amintesc de un film la care m-am uitat înainte de sărbători, Un Băiat numit Crăciun, în care apare un personaj neașteptat, Spiridușa Adevărului. În căutare de cărți pentru fiul meu, am dat chiar peste cartea cu acest personaj, Spiridușa Adevărului, scrisă de Matt Haig, același autor care a scris și cartea cu același nume, pe baza căreia s-a ecranizat filmul de mai sus. Fiind într-o etapă în care noi lucram cu Alex fix pe acest aspect, al încurajării lui să spună adevărul chiar dacă se va confrunta cu un refuz, am considerat cartea Spiridușa Adevărului numai potrivită pentru un cadou, așa că am dat comada la Moș.

O să pun aici câteva rânduri care mi-au ridicat niște semne de întrebare:

Am devorat cartea, împreună cu copilul, și dincolo de umorul regăsit în versuri, autorul a punctat foarte exact condiția de singuratici (asta până își găsesc persoanele care le apreciază darul) a celor care au curajul să trăiască precum Spiridușa.

Așadar, închipuie-ți cum ar fi să le oferim copiilor exemplul de a crește și trăi în spiritul acesta? Să-i încurajăm nu doar să spună, dar să și accepte adevărul celorlați, chiar dacă e diferit de al lor. Să își antreneze încă din copilărie capacitatea de a primi și de a privi în față ce nu este convenabil. Este un vis care recunosc că mi-ar plăcea să se împlinească.

Revenind la subiectul viselor și plecând de la premisa că tot mai mulți oameni sunt chemați din interiorul lor să trăiască în autenticitate și adevărul dictat de suflet, tot mai mulți oameni vor fi simți să se lase călăuziți de visele lor. Nu știu dacă aș putea să o formulez într-un mod mai simplu și mai clar de atât, precum o spune Robert Moss în cartea sa, ”Istoria secretă a visului”, însă,

Așadar, a ne aminti visele și a ne conecta cu ele este o practică pe cât de necesară pe atât de distractivă, din moment ce ne oferă ghidare practică în orice domeniu de activitate și sferă a vieții noastre dorim, dar mai ales ne arată cum să trăim în armonie cu interiorul și exteriorul.

În primul rând, este lesne să înțelegem că atunci când spunem ”nu-mi amintesc visele”, facem practic o afirmație, pe care, cu cât o repetăm mai intens și mai des, aceasta dobândește putere de adevăr, pe baza căruia ne vom crea apoi realitatea. Prin urmare, dacă ne dorim să începem să ne amintim visele, este important să facem uz de altă expresie cu care să o înlocuim pe prima, cum sunt de exemplu: ”îmi amintesc visele cu tot mai multă ușurință”, sau ”sunt conectat(ă) cu visele mele.”

În al doilea rând, fie că nu dorim să ne amintim visele pentru că nu considerăm că sunt importante, sau pentru că poate sunt prea intense și nu le știm gestiona, sau din contră, pentru că visăm prea mult, ne trezim obosiți și ne dorim o pauză, este important de știut că putem oricând face trecerea de la uitare la aminitirea lor și că, indiferent de motivul și momentul în timp în care am considerat că nu vrem să ne mai amintim visele, acestă decizie este complet reversibilă.

Pentru că și eu m-am confruntat în ultima vreme cu seceta de vise, am profitat de ocazie să fac puțină muncă de cercetare pe subiect. M-a interesat în mod special cum pot rămâne conectată la ghidarea pe care o primesc din planul visului, atunci când visele se voalează și se întorc parcă în timpul lor nocturn, atunci când ating zorii minții conștiente. Cum pot în continuare să am acces la ceea ce e important pentru mine să știu, chiar dacă sunt parțial, sau deloc conștientă de ceea ce am visat?

Pornind cu această intenție la drum, am redescoperit că unele vise deși nu ni le amintim la trezire, o să ni le amintim pe parcursul zilei/zilelor, atunci când evenimentele din viață ajung din urmă întâmplările din vis. Aceste amintiri ale visului sunt de fapt declanșate tocmai de evenimentele în sine ce se petrec în planul fizic.

Mai mult decât atât, odată ce alegem să trăim o viață în mod cât mai conștient, ne onorăm și respectăm ritmul și ne relaxăm în încrederea ghidării pe care o primim pas cu pas, nu doar că vom înțelege că visarea este activă, adică ea are loc în mod continuu, prin simboluri și sincronicități, indiferent de momentul zilei în care are loc (noapte sau zi), dar vom constata că planul visului și cel din realitatea aceasta fizică sunt interconectate și că este suficient un mic trigger în viața de veghe pentru a se activa aminitrea visului.

Cu alte cuvinte, când intenția de a trăi o viață în flux și aliniere cu binele nostru cel mai înalt este fermă și clară, și când ne antrenăm puțin abilitatea de observare și ascultare, constatăm că suntem magnetici. Că atunci când suntem încărcați cu un scop, magnetismul nostru crește. Când ne urmăm chemarea, ne mișcăm într-un câmp natural de vise, fie de noapte, fie de zi, atrăgând în permanență aliați și resurse noi. Întâlnirile ”întâmplătoare” și ”coincidențele”  ne susțin și ne ușurează trecerea prin viață în moduri inexplicabile. Astfel, nu prea avem cum să ratăm ghidarea pe care o primim de la nivel profund, și asta pentru că ea se repetă în toate planurile existenței, devenind evidentă.

E drept că visele din timpul somnului pot oferi în plus oglinzi fidele ale unor aspecte inconștiente din noi și din lume de care poate nu suntem încă conștienți în viața de veghe, de aceea am sintetizat mai jos câteva recomandări care să te ajute să îți îmbunătățești capacitatea de a-ți aminti visele când te confrunți cu fenomenul uitării.

1. Stabilește-ți intenția de a-ți aminti visele. Când mergi la somn scrie pe un bilețel: ”La trezire îmi amintesc visele.” Pune apoi acest bilețel sub pernă.

2. Încearcă să te trezesti în ritmul propriu – ritmul alert în care trăim ne-a îndepărtat tot mai mult de visele noastre și ne afectează în mod direct capacitatea de amintire a lor. Beneficiul amintirii viselor la trezire este că acestea pot conține resurse și soluții la provocările zilei ce ne așteaptă în față. Astfel, pentru a-mi aminti mai ușor visele am observat că contează nivelul de relaxare și deschidere (receptivitate) pe care îl am dimineața la trezire. Când funcționez pe pilot automat, nivelul de relaxare depinde de cât mi-e de plină ziua. Însă când aduc puțin discernământ în ecuație, realizez că tot așa cum cultivăm starea de relaxare înainte somn, e important să o practicăm și la trezire, chiar dacă, și cu atât mai mult cu cât în față ne așteaptă o zi încărcată. Din acest considerent merită să ne acordăm câteva momente de relaxare înainte de a ne da jos din pat. Chiar dacă intenția noastră nu este neapărat să ne amintim visele,  putem folosi aceste clipe pentru a visa activ, adică a vizualiza cum ne dorim să se desfășoare ziua ce tocmai stă să înceapă. În mod surpinzător și acesta este tot o modalitate de visare, și încă una cât se poate de lucidă și conștientă, în care avem șansa să ne modelăm realitatea, de la nivelul undelor cerebrale alfa, iar uneori, când timpul ne permite să ne relaxăm mai profund, chiar și a celor theta, prin intrarea în starea hipnagociă.

3. Ține un jurnal de vise. Înainte să te dai jos din pat, notează în acest jurnal orice emoții sau gânduri ai la trezire. Se spune că gândurile pe care le avem la trezire sunt rămășițe subconștiente ale ultimului vis pe care l-am avut. Așternerea acestor idei pe hârtie poate activa aminitirea acelui vis, iar ca un efect de bumerang, amintirea ultimului vis poate da tonul amintirii celorlate vise.

4. Rămâi centrat(ă) în intenția de a-ți aminti visele. Chiar dacă esti nevoit(ă) sa te dai jos din pat și nu reușești să notezi în jurnal pe loc,  rămâi centrat(ă) în intenția de a-ți aminti visele. Mi s-a întâmplat ca în timp ce mă pregăteam pentru începerea zilei și îmi căutam o haină în șifonier, în momentul în care am atins din greșeală cu mâna o altă haină decât cea pe care o căutam, mi-am amintit instant că tocmai m-am visat purtând acea haină și a fost suficient pentru a se activa amimitirea acelui vis. E ca și cum, atunci când stabilim intenția de a ne aminti visele, subconștientul și lumea viselor ne vin în întâmpinare prin producerea unor scenarii de vis ce parcă au funcția strict de activare și antrenare a capacității de amintire a lor, cum a fost de exemplu acest eveniment descris mai sus, cu activarea amintirii secvenței din vis, la contactul cu haina din viața de veghe.

5. Fii atent(ă) la sincronicitățile din timpul zilei. În societățile occidentale, visele sunt considerate experiențe din timpul somnului, în timp ce pentru multe culturi antice a visa este o activitate strâns legată de starea de veghe. Aborigenii australieni considerau că nu trebuie să mergi la somn ca să visezi. Erau conștienți că visarea este activă, adică ea poate avea loc în orice moment al zilei. Știau că totul este viu și interconectat, și nu doar că poți interacționa cu lumea înconjurătoare, dar că ți se va și răspunde prin sincronicități. Ca să le observi însă e nevoie de un anumit grad de prezență în viața ta și în corpul tău. Pe măsură ce te vei deschide și te vei familiariza cu ghidarea primită în felul acesta, te vei fi racordat deja la timpul visului și spațiul visului și ți se va îmbunătăți automat și capacitatea de a-ți aminti visele pe care le ai în timpul nopții.

 Ți-am oferit mai sus câteva moduri de a te reconecta cu visele tale și indiferent că ții cont de una singură sau de toate, e important de știut că cea mai rapidă cale de a te branșa la sursa viselor și de a avea acces la o sursă de înțeleciune mai profundă, este dorința sinceră de creștere și evoluție, dincolo de ceea ce mintea ta crede că știe, sau e condiționtă să creadă că știe despre lume și despre tine.

În acest sens, jurnalul de vise devine cel mai important instrument pe care îl avem la îndemână, fiind recipientul prin care aducem din lumea visului în lumea noastră, darurile, mesajele și vindecarea care ni se pun la dispoziție în timpul visului și visării.

Îți doresc o viață trăită activ, cât mai cu sens, cu vise ce au răsunet în memoria ta, dar și în cea colectivă.

Cu drag, Ioana!