Mi-a plăcut dintotdeauna muzica. Am ascultat muzică ori de câte ori am avut ocazia. Acele ritmuri pe care sufletul mi le cerea. Pe muzică m-am bucurat, am cântat, am dansat, dar mi-am și plâns plânsul și suferința.
Când aud o melodie care îmi place, o ascult de nenumărate ori, până mă “intoxic” de ea și o las de-o-parte pentru o vreme, apoi o iau de la capăt.
Pe ritmuri de muzică și pași de dans mi-am alinat copilul, m-am conectat cu sufletul meu și al lui de atâtea și atâtea ori. Când o furtună se iscă pe marea mea interioară și simt că mi se îneacă corăbiile, sau pur și simplu simt nevoia de deconectare, pun muzica și încep să dansez, să cânt. La inceput singură, apoi, dacă e acasă mi se alătură și copilul. Vine și se cere în brațe să îl dansez, cum știe el că îl dansez de fiecare dată… de când era mic-mic. Îl iau, îl pun la pieptul meu și ne continuăm ritualul dansului, al bucuriei, al râsului și al pupăcitului. Și e așa eliberator.
În momentele mele cu sensibilitate emoțională mai ridicată, prin muzică și dans îmi trăiesc și îmi exprim emoțiile și îmi liniștesc gândurile.
Fiecare om își trăiește viața după un set de valori. Unele mai importante, altele mai puțin. Mai întâi le identifici și apoi verifici dacă în activitățile tale și în relațiile pe care le întreții cu cei din jurul tău, poți integra aceste valori. Dacă nu poți, apare un semn de intrebare… sau mai multe.
Bucuria e o stare naturală de a fi.
De exemplu, una din valorile mele prinicipale este bucuria. De fapt nici măcar nu e doar o valoare, e mult mai mult decât atât. Bucuria e o stare naturală de a fi. Dacă nu pot manifesta această stare în viața mea de zi cu zi, fie pentru că nu îmi vine, fie pentru că nu “se cuvine”, sau nu e primită, atunci mă întreb ce nu merge? Unde am deviat de la traiectoria sufletului meu? În funcție de conștientizare, schimb ce e de schimbat.
Poate nu e nimic de schimbat, doar o tristețe de exprimat. Și o las să vină. Să se exprime. La începutul călătoriei mele de explorare de sine, când nu mă simțeam tare confortabil cu stările neplăcute, mă ajutam mult de amestecul Joy. Acum folosesc amestecul strict intuitiv, atunci când mirosul lui mă cheamă. Îmi place mult cum miroase, îmi place compoziția lui. Și îl tot folosesc până simt că e suficient.
În caz de nevoie, acest blend minunat vine în întâmpinarea durerii sufletești profunde.
I N G R E D I E N T E:
Ulei esențial de Bergamotă – are efect calmant și revigorant în același timp, având capacitatea unică de a duce la eliberarea anxietății, stresului și a tensiunii
Ulei esențial de Ylang Ylang – echilibrează energia feminină și masculină
Ulei esențial de Mușcată – ajută la echilibrarea hormonală și la eliberarea amintirilor negative, prin deschiderea și elevarea minții.
Ulei esențial de Lămâie – are efect stimulator și revigorant, promovând un profund sentiment de stare de bine
Ulei esențial de Coriandru – pentru multă vreme a fost considerat remediul casei pentru starea de greață, îmbunătățirea digestiei și a răspunsului imun al organismului
Ulei esențial de Mandarină – prin conținutul de esteri și aldehide, care au efect sedativ și calmant, ajută la combaterea anxietății și nervozității
Ulei esențial de Iasomie – emană un miros fin, delicat, care revitalizează și ajută la instaurarea sentimentelor de iubire, bucurie și suport
Ulei esențial de Mușețel Roman – combate neliniștea, tensiunea și insomnia. Eliberează blocajele mentale și scoate afară toxinele din ficat, locul unde este stocată furia
Ulei esențial de Palmarosa – este stimulator și revitalizant și conferă un sentiment de securitate
Ulei esențial de Trandafir – elevează mintea și crează un sentiment de echilibru, armonie și stare de bine.
!!! ATENȚIE la aplicarea lui pe zonele expuse la soare! Poate păta pielea datorită conținutului de Bergamotă și Lamâie.
Se poate folosi nediluat, pe încheieturi, gât, tălpi, timus, tâmple, punctele vitaflex, chakre, în special chakra inimii, apa de baie sau chiar în uleiul de masaj pentru un răsfăț la superlativ.
Îmi aduc aminte de prima infecție urinară a copilului, cea mai “gravă” afecțiune de până atunci, urmată la scurt timp de o internare în spital (o experiență cu și mai mare încărcătură și lecții pentru mine). Am fost o epavă emoțională. Mă simțeam cu piciorul în groapă și nu mai știam cum să mă adun. Deși mă simțeam susținută și ghidată în permanență de planul divin, simțeam că literalmente mai am puțin și o iau razna. Capul îmi vâjâia de atâtea griji și scenarii, evident inutile, privite obiectiv și cu detașare, însă pentru mine, prinsă în mrejele minții mele suferinde, era tragedia de pe lume.
Deși cunoscătoare de arome, respingeam cu tărie folosirea uleiurilor esențiale, dar, într-un moment de “luciditate”, am simțit să folosesc amestecul de uleiuri Joy, în combinație cu Tămâia (Frankincense). Acesta era protocolul meu în caz de “disturbare” și cu el mă repuneam rapid pe picioare și îmi luam apăsarea din piept, încă după prima aplicare.
Doar că de data asta provocarea era puțin mai mare. Pe fondul oboselii și anxietății, eram deja cu nivelul energetic destul de jos și era cazul de o intervenție mai serioasă. Se activase în mine o rană veche, din copilărie și simțeam cum mă duc tot la vale.
Am folosit tămâie o dată în creștetul capului, pentru a mă liniști, și apoi, pentru eliberarea emoției îngrijorare, am aplicat amestecul JOY din jumate în jumate de oră sau mai des, conform recomandărilor dintr-un ghid de eliberare emoțională cu ajutorul uleiurilor esențiale. În ziua respectivă am folosit amestecul conform ghidului și pe chakra inimii. Cu fiecare aplicare și inhalare, simțeam cum scot afară din mine anxietatea. Eram conștientă și uimită de tot acest proces.
La un moment dat, m-am trezit că îmi pun o melodie de care auzisem mai devreme în acea zi. Corpul și sufletul meu au vibrat total cu ritmurile acelei melodii și simțeam și mai mult cum mă abandonez și îmi pică barierele ridicate din teama de suferință.
C u acea piesă pe repeat, și mirosind din sticluța cu Joy, am simțit efectiv cum mă ridic de pe fundul gropii în care mă aflam și mă aliniez din nou pe frecvența încrederii în procesul vietii și a bucuriei. A fost o experiență unică, care mi-a confirmat încă o dată că totul este perfect aliniat pentru ca noi să învățăm lecții și să ieșim învingători din orice circumstanță.
De atunci și până în prezent am integrat tot mai mult acea stare de încredere în procesul vieții. Mai mult, am învățat că, privind de la nivel suflet, acesta știe ce experiențe ne așteaptă în față, și drept urmare, știe ce e mai potrivit pentru noi. Și ne transmite continuu semnale prin spațiul inimii, prin stări de bucurie, de lejeritate, de ușurință, de relaxare, sau, din contră, prin stări de contracție, de încordare, de tensiune. Iar noi, pe măsură ce vom face suficiente alegeri din toate combinațiile de mai sus, vom învăța treptat să discernem între ele și ne vom prinde că, alegând să urmăm calea bucuriei, vom fi inevitabil conduși spre tot ce e mai bun pentru noi.
Și atunci ne vom putea relaxa și bucura și mai mult de viață, știind că toată cunoașterea de care avem nevoie e în noi și suntem clipă de clipă ghidați, spre tot ce e mai frumos și servește evoluței noastre.
Iar toate astea pentru simplul motiv că ne dăm voie să urmăm calea bucuriei.
So…who wants some JOY?
No responses yet