Dimineața la trezire, înainte de a-mi nota visele în jurnal, obișnuiesc să îmi fac o scurtă retrospectivă mentală a viselor pe care le-am avut în noaptea precedentă. Astăzi de exemplu, am observat că pentru a doua noapte consecutiv, am avut parte de vise ce au legătură cu situația prin care trecem la nivel colectiv.

În primul vis, văd cerul acoperit de zeci de stoluri de păsări de diverse specii, care se ridică de pe suprafața pământului și zboară în toate direcțille, în semn de alarmă, de pericol.

În cel de-al doilea vis mă plimb, pe timp de noapte, pe străzile orașului în care locuiesc când, dintr-o dată, alimentarea cu electricitate este întreruptă și totul cade în beznă, iar eu îmi caut rapid drumul spre mașină, unde mă simt în siguranță.

În cel mai din urmă vis, stau cu picioarele în apele limpezi, până la glezne, ale unui râu ce traversează localitatea din imediata apropiere când,  brusc, fluxul de apă e întrerupt și apa ce era în albia râului dispare. Privesc nedumerită în stânga, spre orașul rămas fără alimentarea cu apă, apoi în dreapta, spre sursa de alimentare a râului, și înțeleg instant că accesul de apă a fost întrerupt de acolo, de la acea sursă. Însă mai înțeleg că, această restricție e una de foarte scurtă durată și în câteva momente acea alimentare se va reporni și va aduce cu ea, o cantitate și mai mare de apă – o situație similară cu deschiderea controlată a unui baraj. Intuiția mea e corectă, și peste câteva clipe văd apa cum tâșnește de la sursă și vine spre mine cu un debit puternic, iar eu aleg să mă retrag pe mal, de unde privesc cum albia râului se umple și dă puțin și pe afară, urmând să ajungă, în scurt timp în oraș.

Privind aceste trei vise și ordinea în care au venit spre mine, realizez că e necesar să le privesc ca pe UN TOT, următorul vis fiind o continuare a celui precedent. Privindu-le astfel, totul face și mai mult sens și înțeleg că există o ordine în care se întâmplă lucrurile și că e un scop pentru care ele se întâmplă în acestă ordine și nu altfel. Mai întâi e panica, haosul, e frica (zborul păsărilor și tendința lor de evadare), apoi se așterne întunericul (sau lipsa luminii, a clarității) și tendința noastră de a ne retrage la adăpost. Urmează apoi, pentru o perioadă foarte scurtă, restricția la apă (sursa vieții) pentru ca mai apoi să să se repornească fluxul cu o intensitate mult mai mare.

Interesant e că, până și muzica generată automat de aplicația mea în timp ce scriu aceste rânduri, e despre apă și sursa apei, despre viață și sursa vieții, și chiar despre un râu, muzica venind ca o întărire și confirmare a ceea ce curge prin aceste cuvinte.

 Și da, uitându-mă la contextul actual cu care se confruntă omenirea, cu siguranță trăim într-o stare de alertă, și da, se prea poate ca toată această situație să ducă, pentru scurt timp, la izolare și limitarea accesului la resurse, la întreruperea fluxului cu care suntem obișnuiți… Dar să nu uităm că, în orice situație cu care ne confruntăm, esențială este perspectiva din care privim lucrurile.

Așadar, mă întreb, ce beneficii poate aduce această scurtcircuitare, această scoatere din ritm? Ce are să ne învețe ea, la nivel de umanitate? Ce putem face noi în timpul acesta?

Și ce mesaj vine spre mine în mod repetitiv în perioada asta este următorul: mass awakening – trezire în masă!!! Prin urmare, ce simt eu, despre etapa asta de încercare, este că ea va produce o trezire în conștiința oamenilor, la nivel de masă. Pentru că oamenii se confruntă din nou, atât la nivel individual, dar mai ales la nivel colectiv, cu cea mai mare frică a lor: frica de moarte, frica de supraviețuire.

Partea bună este că, frica de moarte ne pune față în față cu efemeritatea, cu fragilitatea umană. Cu cine suntem noi, sau mai bine zis cu ceea ce am devenit până în acest punct. Ca indivizi, și implicit ca specie. Cu tot ce ne-am fi dorit să facem și nu am făcut, pe principiul, nu am timp acum și acestă dorință mai poate aștepta, sau, din contră, cu tot ce am făcut și nu a fost în acord cu viața. Cu tot ce am fi vrut să spunem și nu am spus: de exemplu un “te iubesc!” redus la tăcere de frica de a nu fi respinși sau judecați, sau din contră, cu tot ce am spus și nu era cazul să spunem. Prin urmare, frica de moarte ne pune față în față cu alegerile pe care le-am făcut, inclusiv la nivel de stil de viață, de relații, de cariere, de joburi, de mediu. Partea proastă e că nu ne mai putem culca pe o ureche acum, nu ne mai putem face că plouă, și va trebui să învățăm această lecție prin alte pierderi de vieți.

În mod ironic parcă, moartea ne pune față în față cu viața. Cu viața netrăită din noi. Sau cu viața luată for granted, ca drept ce ni se cuvine de bun.  În urmă cu multe luni am avut o conștientizare importantă legată de acest subiect și anume, atunci când îți asumi curajul de a-ți trăi viața și o faci în acord cu dorințele sufletului tău, dispare frica de moarte. E ca și cum, frica de moarte e doar un semnal de alarmă care apare atunci când ceva esențial din tine e pe cale să moară, pentru că a fost reprimat, pentru că nu a fost exprimat…

Și abia când ne confruntăm cu această frică, prioritățile noastre par să se schimbe. Parcă agoniseala de bunuri materiale nu mai e așa importantă și ne mulțumim și cu mai puțin, și alte aspecte neglijate din noi tind să iasă la suprafață: relația cu sufletul nostru, cu cei din jurul nostru și tot ceea ce este în jurul nostru. Din fericire, pentru mulți dintre noi, aceasta poate fi șansa noastră de a ALEGE să schimbăm ceva la modul în care ne trăim viețile, cel puțin la nivel de priorități. Ni se oferă șansa de a învăța, pas cu pas, să onorăm mai mult interiorul nostru și să ne lăsăm pașii ghidați mai mult din acest spațiu. Și atunci când vom face asta, exteriorul va răspunde și el și se va alinia frumuseții din interior, într-un mod care ne va depăși toate așteptările. Din păcate, cei plecați dintre noi nu mai au această șansă…cel puțin în această viață.

Și da, schimbarea poate fi provocatoare pentru că ne scoate din rutina cu care suntem obișnuiți, din dulcele ”călduț”, din zona noastră de confort, dar dacă rămânem deschiși, disconfortul va dura pentru o perioadă scurtă de timp, după care totul va reintra în flux… un alt flux, aliniat la noul nostru nivel de conștiință, al potențialului nou descoperit. Un flux al iubirii, al abundenței, al împlinirii, al păcii, al mulțumirii. Și oare nu pentru asta am venit aici să trăim?

Apropo, știai că, prin lucrul cu visele ne putem învinge frica de moarte? Putem comunica până și cu cei plecați. Putem cultiva vise încurajatoare pentru a-i susține pe cei care trec prin dificultăți, și putem chiar schimba un posibil viitor mai puțin plăcut cu unul mai bun. Cu ajutorul viselor putem învăța cum să navigăm mai ușor prin viață. În acest sens, putem considera visele ca fiind niște GPS-uri personalizate, care ne pot arăta rutele optime pentru a ajunge la destinație în siguranță.

Până data viitoare, îți doresc ca cele mai bune vise ale tale să devină realitate!

Cu iubire,

Află mai multe despre mine aici