”A visa este de importanță vitală în viața oamenilor și joacă un rol principal în supraviețuirea și în evoluția noastră, în orice act creativ din orice domeniu și, pur și simplu, în rezolvarea oricăror situații. ” – Robert Moss
Istoria visului începe odată cu apariţia lui homo sapiens, exercitându-şi fascinaţia şi misterul asupra omului până în prezent.
Acest subiect controversat, a generat o multitudine de teorii, concepţii, interpretări atât în rândul societăţilor arhaice, existente şi astăzi, cât şi în rândul tagmei ştiinţifice.
Încă din societatea primitivă, visul este perceput ca un element social şi politic mijlocit de instanţa divină.
În mentalitatea omului arhaic, visul are în primul rând un caracter real, fiind luat drept adevăr (omul primitiv nu distinge între vis şi lumea reală, mentalitatea lui excluzând orice tip de logică) şi, în al doilea rând, este trăit ca experienţă mistică revelată conducătorilor de trib sau celor cu funcţii înalte (şamani, preoţi, vraci), considerați a fi capabili să ia decizii ce erau comunicate de spiritele străbunilor sau chiar de entităţi divine.
Mai târziu, în epoca antică, Artemidor din Daldis realizează primul tratat de vise într-o manieră sistematizată şi riguroasă, făcând apel la chei și simboluri.
În opera sa, Oneirocritica (Interpretarea viselor), acesta împarte visele în două categorii:
- oneiros, visele viziune, ce indică evenimente viitoare;
- și enhypnion, vise care vorbesc despre situația prezentă din viață, provenite din excitarea simţurilor.
Munca lui este orientată cu precădere spre caracterul divinator al viselor, iar abordarea sa încurajează visătorul să acorde atenție unor detalii specifice într-un mod unic și personal, mai degrabă decât să reducă semnificația simbolurilor din vis la o interpretare generală, universal aplicabilă tuturor viselor.
În societăţile moderne, concepţiile despre vise s-au schimbat radical odată cu abordările psihanalizei.
Figura centrală în acest cadru este cea a lui Sigmund Freud, a cărui teorie despre vise marchează un punct de răscruce în istoria psihologiei.
Visul este, conform concepţiei freudiene, calea regală (vis regis) de sondare a inconştientului.
Visul va revoluţiona istoria psihoterapiei, interpretarea lui fiind o tehnică de tratare şi înţelegere a mecanismelor nevrozelor.
Noua interpretare, dată de Freud, diferă de celelalte teorii. Dispare caracterul premonitiv, prospectiv al visului.
Freud, om de ştiinţă convins, admite doar telepatia ca fenomen atipic.
Conform metodei de interpretare freudiene, visele au un caracter exclusiv sexual. Aşadar, în tabloul general al visării, Freud renunţă la visul de tip viziune, pe motivul că acesta aparţine unui model cultural neadecvat epocii moderne, însă se prea poate ca, insistând asupra acestei viziuni înguste despre ceea ce e de investigat în vise, Freud să fii omis, în mod ironico-tragic, un eveniment revelat în visele sale, însă relevant pentru viața sa, legat de afecțiunea de care avea să sfârșească ani mai târziu.
În continuare, plecând de la viziunea lui Freud, dar pe care la rândul său o găsește incompletă, psihologul elveţian Carl Gustav Jung, readuce visele viziune în sfera ştiinţifică.
Conform observațiilor sale, visul este expresia totalității psihicului uman, nu doar o deghizare a ceva refulat în noi, dar ce e diferit?
După cum afirmă însuşi Jung, visele nu au o metodă exactă de evaluare, interpretarea este esența arbitrariului, nu are un algoritm de interpretare, însă putem avea la îndemână o analiză pe trei filiere:
- profetică, cu valenţe mistice, ca mijloc de preîntâmpinare a evenimentelor;
- psihanalitică, ca detector al unei dorinţe sexuale refulate;
- analitică ca barometru al procesului de indviduație, ce ne arată la ce aspiră inconştientul uman.
Dacă în secolul trecut teoriile enunţate de Freud şi Jung atribuiau viselor diferite înţelesuri, astăzi oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că ele au strict o funcţie fiziologică, fără a simboliza ceva anume.
De ce visăm, și mai ales de ce visăm ceea ce visăm, rămane una dintre cele mai importante întrebări la care cercetătorii nu au încă un răspuns. De-a lungul timpului, au fost elaborate multe teorii în acest sens (visăm pentru consolidarea memoriei, reglare emoțională, simularea răspunsurilor în caz de pericol), dar o teorie care să le întrunească pe toate, rămâne de domeniul “visării ”.
Cu toate acestea, noua știință a visului indică faptul că:
- majoritatea oamenilor visează, inclusiv cei care au suferit leziuni cerebrale grave;
- persoanele care se conformează tiparului modern de somn (7-8 ore de somn neîntrerupt), au în medie 6 vise (ori secvențe de vise) pe noapte, fie că își amintesc sau nu;
- deși visul este încă asociat de mulți cercetători cu faza REM a somnului, apar dovezi tot mai numeroase că visul, sau cel puțin un tip de activitate mentală, are loc pe toată durata nopții;
- în timpul stărilor de veghe creative, comportamentul creierului este foarte similar cu cel din timpul viselor.
Deși pentru cei ce îmbrățișează perspectiva strict neurobiologică ori cognitivistă, visele sunt considerate a avea rol pur fiziologic de curățare, resetare și consolidare a memoriei, sau că dețin rol de bază în dezvoltarea abilităților de învățare, pentru aceia dintre noi care simțim chemarea de a căuta o perspectivă mai amplă, experiența cu propriile noastre vise ne arată că da, într-adevăr, visele ne ajută la organizarea informațiilor din memorie și la consolidarea ei, însă într-un mod nu doar psihologic și fiziologic, ci întrunul mult mai profund, așa cum egiptenii antici au demonstrat și aplicat.
Ei au înțeles că, amintindu-ne visele și lucrând cu ele, ne dezvoltăm arta memoriei, adică ne amintim cine suntem, de unde venim și ce avem de facut pe lumea asta. (dacă vrei să aflii mai multe multe despre visare la egipteni s-ar putea să îți placă și >> acest articol<<)
Tu ce perspectivă asupra viselor îmbrățișezi?
Sharing is caring! Dacă ți-a plăcut acest text, dă-l mai departe și altor prieteni.
Fie ca cele mai bune vise ale tale să devină realitate!
Cu iubire,
Ioana,
Dream Teacher, Dream Healer & Dream Ambassador
No responses yet