O inimă mai ușoară decât pana adevărului.
În cultura Egiptului Antic există credința că, după moarte, sufletul își continuă călătoria spre Câmpul cu Stuf, paradisul etern, unde nu există neajunsuri, boli și suferință.
Ca să ajungă acolo, sufletul trebuie să treacă prin Sala Adevărului unde este testat de Osiris, Lordul Lumilor de Dincolo și Judecătorul de Apoi.
Acest test constă în cântărirea greutății acelei părți de suflet considerată a fi ”inima” (Ab), pe un cântar de aur, având ca și contragreutate pana albă a adevărului.
Ca să treacă testul, inima (Ab), cea care îl ghidează pe individ să își ia deciziile în timpul vieții, trebuie să fie mai ușoară decât această pană.
Egiptenii își trăiau viețile în acord cu testul care știau că îi așteaptă, iar recunoștința pentru tot ceea ce aveau și experimentau în viață, dar și transmutarea gândurilor și energiilor negative, erau atitudinile care le asigurau trecerea cu brio a acestei încercări de după moarte.
VERNISAJUL DRUM
Recent am participat la un vernisaj de sculptură cu numele Drum:
Drumul ca început
Drumul ca o continuare
Drumul ca o călăuză
Drumul care unește.
Plecând de la atracția pentru conceptul proiectului, miraj completat de multiplele vise cu drumuri pe care le-am tot avut în ultimele luni – din care unul special, chiar despre construcția unei autostrăzi ( Highway în En, aka. ”cale superioară”), dar și urmându-mi curiozitatea de a vedea ce pot să mai descopăr la un eveniment cu o temă despre care am visat, am spus un mare DA invitației de a participa la această expoziție.
Ideea evenimentului a plecat de la dorința organizatoarelor de a aduce împreună operele a 5 sculptori români care și-au intersectat căile în cadrul proiectului Via Transilvanica, proiect în care acești artiști au realizat bornele de andezit ce marchează fiecare km, din cei 1400, ai traseului turistic, ce străbate România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Acest drum, gândit a fi un traseu inițiatic, este menit a fi parcurs pe jos, cu bicicleta, ori călare, pentru a permite călătorului ca la fiecare pas, să stabilească un dialog cu el însuși, dar și cu spațiul-mediul care îl înconjoară.
Cumpănă cu Pene
Equilibrum
Sufletul
Când la fața locului am văzut exponate cu nume sugestive precum: Cumpănă cu Pene, Equilibrum sau Sufletul, așezate cu tâlc la intrarea în încăpere, mi-am amintit automat de dorința și testul egiptenilor: de a trăi cu inima ușoară ca o pană.
ECHILIBRU ȘI UȘURINȚĂ ÎN ADEVĂRUL INIMII
Trecând peste fascinația de a afla de Via Transilvanica, un drum de pelerinaj ca o luungă galerie de artă, un drum care îmbină ingineria cu creativitatea (wow!!), am revenit în prezent și… lasându-mă pătrunsă de mesajul exponatelor de mai sus, parcă acestea mi-au vorbit în mod direct.
Numele și conceptul lor se mulează foarte bine pe tematica care tot apare în mod recurent în viața mea în ultima lună: a-mi recunoaște adevărul inimii (care apropo… se simte foooarte ușor), dar și nevoia de echilibru.
O nevoie de echilibru între a da și a primi, între a fi și a face.
În aceste săptămâni am fost provocată constant să-mi observ și rectific tendințele ”extreme” și să găsesc calea de mijloc, în toate ariile vieții mele, dar mai ales să găsesc un echilibru în sfera emoțiilor și gândurilor care îmi sabotează manifestarea dorințelor sufletului.
Am putut să văd cum orice acțiune și dialog interior care grăia împotriva adevărului inimii, contravine automat acestei legi a echilibrului și mă scoate din starea de ușurință și aliniere, iar în momentul în care revin în această stare de neutralitate dintre dorința arzătoare și detașare, dintre starea de abandon și deschidere, atunci se întâmplă minunea.
Rămânând fidelă adevărului inimii mele și întorcându-mă în starea de echilibru interior și relaxare, reușesc să manifest conform acelui adevăr. De fiecare dată. Minunat, nu?
Pare-se că trăim vremuri ce ne țin pe palme și ne oferă contextul și susținerea necesară să ne urmăm adevărul sufletului și propria cale spre împlinire.
Iar tot ceea ce nu funcționează, de la relațiile noastre, de orice natură, și situațiile de viață pe care le trăim, ne oferă oglindirea ideală să ne întoarcem spre noi, să ne observăm și să ne înțelegem tendințele de auto-sabotare activate de răni, tipare emoționale, de gândire și comportamentale, care s-au format în copilărie și pe care le-am tot hrănit și întărit, inconștient, de-a lungul vieții până în prezent, creând, fără să vrem, aceleași scenarii în mod repetat.
Folosindu-ne de intuiție, de vise, meditații, semne, sincronicități, ghizi spirituali, uleiuri esențiale, etc., primim ghidare, pas cu pas, pe drumul sufletului nostru. Un adevărat traseu inițiatic, precum Via Transilvanica. Un drum unic și personal al cărui hartă o avem impregnată, fiecare dintre noi, în toate structurile ființei noastre. E necesar doar să vrem să urmăm această cale și să fim dispuși să privim cu onestitate, să curățăm cu responsabilitate ceea ce ne stă în drum, oricât de disconfortant ar părea.
GHIZI DE DRUM PE CALEA INIMII ȘI ADEVĂRULUI
O figură renumită în cultura Egiptului Antic este Ma’at, zeița adevărului, a armoniei, a dreptății, dar și a echilibrului. Aceste valori atribuite ei, îi inspirau pe egipteni să își ia deciziile așa încât să trăiască cu inima ușoară precum pana adevărului cu care era identificată zeița.
Tot cu M începe și Myrtle, un ulei esențial sacru, asociat cu Lumile de Dincolo în Egipt, ca o reamintire a calității veșnice a sufletului, de mare ajutor când lucrăm cu rănile de la acest nivel.
Myrtle poartă cu sine energia adevărului, ajutându-ne să privim în profunzime și să aducem claritate și înțelegere situațiilor cu care ne confruntăm.
Are o energie blândă, feminină și devoțională.
Ne îmbunătățește intuiția, ne activează creativitatea, clarviziunea (când este cazul) și ne stabilizează emoțiile fluctuante.
Excelent în lucrul cu visele, facilitând accesul la amintiri și informații adânc ascunse în subconștient.
Pe final, îmi vine în minte proverbul vechi egiptean care face mult mai mult sens acum: ”Urmează-ți inima și nu te vei rătăci niciodată.”
Ce-mi spune inima mea?
Îmi urmez adevărul? Este ceva în mine ce îmi împovărează inima?
Ce trebuie să eliberez mine ca să nu mai atârne greu? (rușine, furie, frică, neiertare, etc.)
Ce am de făcut să ajung din nou în centrul meu de greutate? Ce aspecte din viața mea am neglijat?
La ce am de dat drumul pentru ca inima mea să se simtă precum o pană?
Cum pot transforma acest blocaj?
Toate de mai sus pot fi întrebări pe care să ni le adresăm când lucruile nu merg în viața noastră în direcția pe care ne-o dorim.
Alegând acest mod de viață, de a rămâne devotați inimii și a trăi în adevărul ei, căutând mereu să ne întoarcem în starea noastră naturală de echilibru interior, ne asigurăm că menținem spațiul curat și nu mai atârnăm după noi greutăți și bagaje emoționale inutile, expirate, care ne trag în spate și ne îngreunează accesul la a trăi cu sufletul împlinit și ușor, precum pana lui Ma’at, având astfel șansa să experimentăm o fărâmă din ”rai”, încă din timpul nostru de pe pământ.
No responses yet