Despre FURIE și Limitele Personale

Nu cred că există om pe lumea asta să nu fii simțit furie intensă măcar o dată în viață.

Furia este o emoție controversată, în general blamată și reprimată. Se spune despre ea că e o energie atât de intensă încât are capacitatea să distrugă, sau să ajute la materializarea dorințelor.

Dar ea mai are un rol important despre care se vorbește foarte puțin spre deloc.

Știai că furia este emoția pe care o trăim atunci când limitele personale ne sunt încălcate?

Din acest considerent, furia este sănătoasă. Ea reprezintă o atenționare că cineva încearcă să sară, fără consimțământ, gardul în ograda noastră.

Să nu uităm însă că furia e o emoție. Un mesager. Și ca orice emoție (energie în mișcare ) menirea ei e să se miște, să se alchimizeze, să se transforme.

Fiind o emoție puternică, modul în care ne noi ne raportăm la ceea ce a generat-o, crează contextul vieții noastre pe mai departe.

Din momentul în care simțim furia avem două variante:

1.  Devenim conștienți de ea, de mesajul pe care-l poartă,  comunicând persoanei din fața noastră că e momentul să oprim discuția aici și o reluăm cu altă ocazie după ce apele se mai domolesc și eventual fiecare mai face niște conștientizări. Putem respira de câteva ori profund ca să conținem și domolim intensitatea și să lăsăm astfel energia să se miște. 

SAU

2.  Ne lăsăm purtați inconștienți de energia furiei și reacționăm, amplificând conflictul.

 

aici intervine…IERTAREA

 

Când trecem prin situații conflictuale, e tentant să folosim argumentul interior că e mai bine să fim furioși decât să ne simțim neajutorați și disperați. Atunci când cineva ne încalcă limitele, practic atentează conștient sau inconștient la puterea noastră personală. Dacă mergem cu atenția în corp atunci când o trăim, vom observa că furia se simte în plexul solar, centrul puterii noastre personale. Furia vine practic ca o reacție de recuperare a integrității și puterii. E o reacție de forță. Este forța vitală care se naște și se ridică cu putere din plexul nostru solar dându-ne resursele pentru auto-apărare.

Prin urmare, putem spune că furia poate fi considerată o piatră de temelie spre reîntregirea noastră și starea noastră de bine – atunci când este decodată corespunzător.

Furia a fost sădită în noi cu rolul de a ne proteja integritatea fizică (când cineva ne atacă fizic), teritorială (când cineva intră pe ceea ce noi percepem ca fiind tertitoriul nostru) sau morală/valorică (când cineva încalcă sau nu ține cont de ceea ce e important pentru noi, de valorile noastre)

Efectul secundar al furiei, dacă nu suntem vigilenți, este că ea se poate transforma în neiertare. Și neiertarea e cea care ne face nouă viața amară pe termen lung.

Uneori putem ierta și uita. Alteori putem ierta, dar nu putem uita. Și alteori putem ierta, dar nu e nici pe departe înțelept să uităm. Suntem cu toții oameni și cu toții facem greșeli. Cu toții ne purtăm propriile bătălii personale.

Ca un reminder, să ierți pe cineva pentru ce a făcut, nu justifică ceea ce a făcut. Seminifică faptul că TU ai gestionat situația și acum poți merge mai departe.

Când suntem supărați pe cineva, amărâți și întorși pe dos, începem să ne contractăm, să ne închidem. Câmpul energetic ni se bruiază și transmitem semnale de pe frecvența supărării și încrâncenării noastre. Aceste semnale au un impact major în modul în care viața noastră se desfășoară în continuare. Conform legii atracției și rezonanței, atragem ceea ce suntem. Ceea ce se aseamănă se adună, nu?

Așadar, când suntem supărați, transmitem vibrații joase și vom atrage în viața noastră interacțiuni și situații pe această frecvență. Când prelucrăm aceste stări, vibrația ne crește, devenim mai curați, mai puri energetic și de pe această frecvență e mult mai ușor să manifestăm ceea ce ne dorim.

Iată de ce, luna plină este un moment propice de eliberare și purificare și pregătire a terenului pentru faza de manifestare amplificată la lună nouă.

Ceremonie de iertare la LUNĂ PLINĂ

 

În noaptea cu lună plină stai în liniște pentru aproximativ 10 minute și iartă mental (în prima fază) persoanele față de care ai resentimente. Dacă e cineva care te butonează puternic, cere-ți iertare pentru sentimentele joase pe care le nutrești și apoi fă următoarele:

1. Respiră de câteva ori profund. În timp ce respiri, eliberează orice fel de griji, stres sau preocupări.

2. Gândește-te la un obicei, un tipar mental, o idee sau o neplăcere pe care vrei s-o eliberezi. Pot fi mai multe idei. Scrie pe o foaie de hârtie (nu jurnal) ce îți trece prin minte. Scrie atât cât e necesar ca să exprimi tot.

3. Gândește-te la cineva care te-a supărat. Poate fi cineva din copilărie care aparent te-a rănit și pe care nu ai iertat. Pot fi mai multe persoane. Fă o listă cu numele lor și scrie ce ți-au făcut. Scrie cât simți că e necesar. Acum ai o listă de iertare.

4. Închide ochii și vizualizează pe rând fiecare persoană. Cu ochii minții pune-i într-o sferă de lumină roz-violet. (roz este energia iubirii, violet este energia transmutării). Privește acele persoane cum îți zâmbesc. Creează un sentiment plăcut între voi. Spune încet sau cu voce tare: ”Te iert!” și apoi lasă acele persoane să iasă din bula ta și să meargă în bula lor.

5. Recită acum Formula de Iertare și Eliberare a Karmei la Lună Plină:

”La această lună plină iert orice, pe oricine, orice experiență, orice amintire din trecut sau prezent ce are nevoie de iertare. Iert în mod pozitiv pe toată lumea. Mă iert și pe mine pentru greșelile trecute. Universul este iubire, iar eu sunt iertată și guvernată numai de iubire. Iubirea îmi ajustează acum viața. Realizând asta, sunt în pace. ”

Poți adăuga:

”Aduc iubire și vindecare tuturor gândurilor, credințelor și relațiilor mele. Îmi învăț lecțiile și merg mai departe. Îmi chem fragmentele de suflet să fie purificate la energia lunii pline și pentru reîntregirea sufletului meu. Îmi trimit iubire mie și tuturor celor pe care îi cunosc, și tuturor celor care mă cunosc, în toate direcțiile și timpurile. La această lună plină sunt vindecat(ă). Viața mea este vindecată. Așa să fie și așa este. ”

6. Stai deasupra unei chiuvete sau într-un loc sigur așa încât să nu ia foc casa și aprinde lista ta de iertare. Acest ritual eliberează energiile în eter pentru transmutare în iubire.

Ghidare în timpul somnului

Atunci când avem de-a face cu aspecte din noi reprimate, sau de care nu suntem conștienți, acestea sunt reflectate în spațiul visului. Spațiul visului este modalitatea prin care putem cere ghidare când vine vorba de revelarea adevărului.

Așadar, un excelent mod de a afla ce ai stocat în structura ta subconștientă, este să formulezi înainte de somn intenția: ARATĂ-MI CE AM NEVOIE SĂ ȘTIU!” Scrie această intenție pe un bilețel și așează-l sub pernă

Notează și lucrează (descifrează) apoi visele pe care le-ai avut și vezi ce ți se arată.

 

Uleiuri esențiale SACRE în practicarea iertării

 

Dacă vrem să aducem în ecuație înțelegere  dintr-o perspectivă superioară atunci când ne confruntăm cu diverse provocări și blocaje,  nivelul sufletului, este nivelul de la care vrem să ne raportăm.

Pentru a putea accepta și gestiona mai ușor neiertarea, ne putem folosi de uleiul esențial de Smirnă.

Acesta face parte din categoria uleiurilor sacre (forme de putere și inteligență divină ce au amprente energetice ce rezonează cu sufletul și pot facilita experiențe de tip viziune) și are rolul de:

– activare a înțelepciunea sufletului

– eliberare de emoțiile negative și tipare repetitive

– activare a iertării de sine și iertarea celorlați

Citește și ⇒articolul dedicat Smirnei ⇐ pentru a afla mai multe despre acest ulei.

Dacă dorești să achiziționezi uleiul screi-mi ⇒ aici.

Importanța RECUNOȘTINȚEI

Acum că ai creat spațiu în interiorul tău prin ritualul de iertare de mai sus, ai nevoie să pui altceva în loc. Recunoștința este starea ideală pentru a înlocui resentimentul. Îți crește vibrația și vei fi mai fericit. Cu cât mai curată și mai înaltă vibrația, cu atât mai ușor vei putea să manifești peste două săptămâni, la luna nouă.

 Ceremonie de accesare a unei stări de recunoștință

1. Acordă-ți câteva momente să te gândești la cel puțin 3 persoane, situații sau lucruri pentru care ești cu adevărat recunoscător(oare). Simte recunoștința în tot corpul tău.

2. Scrie o listă cu toate cele de mai sus. Scrie toate motivele pentru care simți recunoștință.

3. Dă foc listei tale de recunoștință după ce ai scris-o. În această fază a lunii, vrei doar să  dai drumul, să eliberezi.

4. La final, dacă e în rezonanță cu tine, poți să rostești această afirmație: ȘTIU CĂ SUNT BINECUVÂNTAT(Ă) ȘI ÎMI TRĂIESC VIAȚA CU ACEASTĂ CUNOAȘTERE.”

⇒ Citește și articolul despre Luna Plină

În comentarii mai jos scrie o informație pe care ai găsit-o de folos în acest articol. De asemenea scrie un aspect de care o să ții cont în viața ta de acum încolo, când te confrunți cu furia și neiertarea.

Până data viitoare,

Cu recunoștință,

Ioana

 

Text parțial preluat, prelucrat și tradus din: Moonology – Working with the Magic of Lunar Cycles, Yasmin Boland

Categories:

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.