De când am început să lucrez conștient cu visele, am ajuns să îmi înțeleg și respect tiparul somnului, drept urmare, sunt zile în care mă trezesc natural pe la 3-4 dimineața. În aceste dimineți, când practic nivelul meu de creativitate și inspirație este crescut, în loc să mă chinui să adorm la loc, profit de oportunitate pentru a-mi nota visele, a medita sau a lucra la proiectele mele. Atunci când mă trezesc așa dimineață, după ce îmi finalizez ce am de făcut, dacă mi-e somn, mă mai pun la o repriză de somn, în special pentru a visa.

În acest interval de somn, visele apar în mod spontan și pot aduce cu ele mesaje importante, ghidare și răspunsuri la preocupările pe care le avem.

Într-o asemenea dimineață, un vis a venit spre mine. Când am închis ochii fizici, mi-a apărut în față imaginea unui cer albastru. Mă regăsesc privind acel cer printre niște ramuri de copaci. Pe cer încep să apară roiuri și roiuri de chestiuni zburătoare. Nu știu ce sunt. Am senzația că sunt avioane mici de hârtie, dar curând realizez că acestea au inteligența lor și, mai mult, își schimbă și forma. Pot fi la fel de bine și fluturi sau păsărele. Le urmăresc în continuare mișcarea pe cer, și par să se miște după un tipar. În scurt timp se regrupează și încep să formeze un SIMBOL pe cer. Este momentul în care realizez că aceste vietăți au un mesaj pentru mine. În mișcarea lor, acestea formează capul unei săgeți orientate spre dreapta. Mă trezesc, și deși îmi notez visul,  nu înțeleg ce semnificație poate avea acesta.

Acel simbol indică oare estul? Am de călătorit undeva? Rămân cu această impresie legată de punctele cardinale și cu întrebările și îmi văd mai departe de activități, rămânând în același timp racordată la energia visului.

Câteva zile mai târziu, vin la țară pentru câteva zile de liniște. În bucuria și relaxarea mea, mă trezesc urmărind cu privirea niște fluturi. Aceștia zboară unii după ceilalți și apoi se reunesc cu alții și apoi cu alții.  Mă minunez cât sunt de mulți și îi privesc, în continuare, până când ochii mei ajung să privească cerul albastru printre ramurile copacilor. În acest moment, pe acest fundal albastru, sunt fascinată de dansul lor, de dansul fluturilor, și nu fac legătura cu visul meu. Mă gândesc în schimb să creez o postare despre asta, dar din dorința de a scrie textul perfect, amân. Inpirația nu vine nici mai târziu și mă blochez. Oricum trecuse și momentul, așa că renunț la idee.

A doua zi dimineața vorbesc la telefon cu o prietenă dragă, și, din vorbă în vorbă, ajungem la o discuție despre profilul meu din Cheile Genelor. Cami este persoana cu care vorbesc muult despre tipare, provocări și darurile ce le primim prin aceste chei (arhetipuri). Ea e experta în lucrul cu ele și mă ajută să mai aduc perspective noi în situațiile mele de viață. În această discuție cu ea ajung să fac referire la anumite sfere din profilul meu folosindu-mă de punctele cardinale. Abia când folosesc cuvântul vest, îmi vine în minte visul meu și o întreb:

Eu: ”Cu ce e responsabilă sfera din profil ce corespunde Estului, cheia din dreapta?”

Ea: ”Cu Evoluția”, îmi spune ea.

Eu: ”Hmm…acolo am CHEIA 18, și visul meu poate mă ghidează spre această cheie…Dar pentru mine tot nu e clar dacă la asta se referă acea direcție indicată de săgeată. În fine…”

Termin convesația cu ea și mă pun să îmi fac tema din ziua 9 a unui program de Abundență pe care l-am reluat. Tema spune să scriu 5 defecte pe care le am și care consider eu că mă țin pe loc în a-mi atinge scopurile și pe care, dacă le descopăr și recunosc, m-ar putea duce într-o călătorie interioară de descoperire a esenței mele.

Cu creionul în mână încep să mă gândesc la ce cred eu că mă blochează în acest moment și încep să scriu:

1. Lipsa de disciplină. Cu siguranță mi-ar prinde bine mai multă disciplină în viața mea, pentru că astfel nu aș mai pierde atâta timp în activități care nu contribuie la creșterea mea.

2. Tendința de perfecțiune. Îmi vin în minte aici activitățile mele în mediul online și îmi dau seama că, în calitate de deținător de site și autor de articole, de multe ori, din dorința de a avea poza perfectă, afișul perfect, textul perfect, cadrul perfect, lumina perfectă, starea perfectă, ținuta perfectă, consum atât de mult timp și energie, încât până să fac o postare, ajung să mă simt epuizată. Plecând de la această conștientizare am început să îmi pun întrebări. De ce am tendința să fac asta? (să urmăresc perfecțiunea) Păi..pentru că îți pasă de ce cred ceilalți, pentru că vrei să dai bine. Păi, și de ce și când vreau să dau bine? Atunci când nu ai suficientă încredere în tine. AHA!!! Și care sunt efectele perpetuării acestui tipar în viața mea? Păi..rigiditate. Și ce aduce rigiditatea? Ieșirea din flow….ow wow! 🙂 Touche pussy cat!

Așa că iau repede telefonul și îi scriu Cameliei:

Eu: ” Cami, există vreo cheie ce ține de perfecționism și încercarea de păstrare a aparențelor?”

Ea: ”He he!! CHEIA 18!”

Să vedem acum ce e cu această cheie. Cheia 18 este cheia (arhetipul) care ne vorbește despre JUDECATĂ, INTEGRITATE ȘI PERFECȚIUNE. Esența, darul divin al cheii este PERFECȚIUNEA, iar partea ei de umbră se manifestă prin judecată. Așadar, când vorbim despre PERFECȚIUNE din perspectiva acestei chei, nu există altceva decât PREFECȚIUNE DIVINĂ.  Restul, sau ceea ce credem noi că este perfecțiune, e de fapt… judecată.

Atunci când ne raportăm la perfecțiune din perspectivă divină, înțelegem faptul că totul este perfect în imperfecțiunea sa, iar a ajunge să integrezi asta în viața ta, te plasează pe un nivel superior de înțelegere a modului în care funcționează mintea Universală.  Este acea înțelegere a faptului că totul totul vine în viața noastră exact la momentul perfect și doar dacă este perfect pentru noi. Nu vine nici mai repede, nici mai târziu, nici mai mult, nici mai puțin decât în doza perfect potrivită nouă.

Am ales să scriu acest articol în urma sincronicităților care m-au ghidat spre contemplarea acestui concept de perfecțiune, pentru că eram într-o etapă în care simțeam rigiditate și dificultate în a-mi face postările pe pagină și site și ceream călăuzire. Așadar acest articol vine ca un reminder că, în așteptarea momentului perfect pentru a face un lucru, există de fapt îndoială: îndoiala că nu ești divin, că nu ești suficient, că nu meriți, că poți fi înlocuit.  Iar perfecțiunea pe care noi o considerăm a fi perfecțiune, nu este decât manifestarea judecății celorlați și de sine și ascunde sub ea lipsa de încredere că suntem perfecți chiar dacă comitem greșeli sau nu arătăm tot timpul conform standardelor exterioare de frumusețe.

Mai mult, atunci când ne lăsăm ghidați de etalonul perfecțiunii strict de la nivel fizic, material, s-ar putea să ratăm exact acel moment divin, perfect, în care dispunem de inspirație și resurse maxime. Și nu spun că acel moment, odată ratat, nu se mai întoarce. Acesta va reveni cu siguranță, pentru că ni se dau infinite șanse și oportunități de a înțelege ce este perfecțiunea cu adevărat. Mă refer la faptul că acel etalon al perfecțiunii pe care îl urmărim, la nivelul superficial al aparențelor, ne face atât de rigizi, încât ne rupe de curgerea firească a situațiilor potrivite înspre noi. Ne rupe de exprimarea darurilor noastre autentice.

Urmărirea perfecțiunii superficiale, sau, cu alte cuvinte, ascultarea vocii judecătoare din cap, este cea care mă rupe pe mine de multe ori de fluxul inspirației de a scrie și de a transmite mai departe din ceea ce eu experimentez.

Așadar, visul meu a fost atât o invitație spre a observa perfecțiunea, dar și o premoniție a faptului că, în viața mea, voi fi ghidată să contemplez perfecțiunea. Și ce poate fi mai perfect decât perfectul dans al fluturilor la apus de soare?

Fie ca atunci când ne trezim că  facem un lucru urmărind perfecțiunea, să ne întrebăm din ce perspectivă privim perfecțiunea și să ne reamintim atunci că, de fapt noi suntem unici, speciali, divin de perfecți și să refuzăm să mai credem altceva înafară de asta.